Connect with us

EDITORIAL

AUR nu validează mandatul lui Francisc Tobă – CURIERUL ROMÂNESC

Published

on

AUR nu validează mandatul lui Francisc Tobă – CURIERUL ROMÂNESC

Alianța pentru Unirea Românilor nu o să valideze mandatul de parlamentar al colonelului Francisc Tobă, ca urmare a acuzațiilor apărute în presă referitoare la trecutul acestuia. Decizia a fost anunțată de George Simion, liderul partidului.

„Acest mesaj se adresează tuturor votanților Alianței pentru Unirea Românilor, tuturor celor care au pus ștampila pe AUR și ne-au creditat în felul acesta cu încrederea lor. Din toate listele de candidați pe care le-am avut, ne-au fost aduse unele cazuri în atenție. Unul, în mod repetat. Am analizat caz cu caz, mai ales că în timpul campaniei electorale, când nu aveai timp să analizezi și nu aveai timp de nimic, noi, AUR, am fost împroșcați cu noroi și cu minciuni. Că sunt pro-ruși, că suntem masoni, că suntem fel de fel, oameni valoroși ai acestei țări, ca generalul Roman, a fost acuzat la fel, în fel și chip. Am luat și am documentat fiecare caz din respect pentru voi și cu credința că nu trebuie să înșelăm încrederea voastră. După cum știam și v-am și zis, majoritatea cazurilor nu s-au verificat, nu s-au validat, ducem în Parlament oameni de care să fiți mândri.

Avem însă cazul Francisc Tobă, în care avem suspiciuni. Nu vrem să avem dubii, nu vrem să avem nici măcar 10% posibilitatea de a face un lucru nedemn de ceea ce AUR a vorbit oamenilor. Suntem în zilele Revoluției pe care noi le comemorăm, avem campanii speciale în acest sens, campania „Eroii nu mor niciodată” organizat în fiecare an și, de aceea, am luat hotărârea de a nu valida mandatul colonelului Francisc Tobă și de a nu intra prin intermediul AUR în Parlamentul României.

E o decizie grea, care s-ar putea să ne afecteze, dar mai important pentru noi este să fim corecți, cinstiți și să nu facem greșeli. Așa că vă rugăm pe fiecare dintre voi, veniți alături de noi, alăturați-vă AUR, mergem pe calea dreaptă și nu acceptăm compromisuri de niciun fel. Cel mai valoros lucru pe care-l avem este încrederea voastră în noi. Așa că, ori de câte ori, mai există cazuri, pentru că s-ar putea să mai existe și s-ar putea să apară trădători între cei 47 de parlamentari AUR, semnalizați-i-ni și vom lua atitudine cât vom putea de repede”, a declarat George Simion.

 » sursa: www.curierulromanesc.ro

Continue Reading

EDITORIAL

Parlamentarii se vaccinează în al doilea val, înaintea majorității românilor

Published

on

Parlamentarii români se vor vaccina în perioada imediat următoare, făcând parte din următorul val în care această procedură se va aplica în România.

Dacă primul val s-a referit la cadrele medicale, la persoanele cu risc ridicat sau cu o expunere mare, în al doilea val au fost incluși parlamentarii români, alături de guvernanți și de președintele țării.

Sunt acești politicieni mai importanți decât majoritatea românilor? Cu siguranță că nu, dar pe lângă pensii speciale acum vor avea și un tratament preferențial în fața bolii.

Administrația parlamentului României a anunțat deja senatorii și deputații despre acest drept și li s-a cerut să precizeze dacă doresc să se vaccineze în valul doi, așa cum li se oferă acest drept.

Continue Reading

EDITORIAL

Cuplul PNL-USR a dat comanda: școlile vor rămâne închise. Cine îi vrea proști pe români?

Published

on

Noul ministru al învățământului, Monica Cristina Anisie, a făcut marele anunț: școlile vor rămâne închise și nu se știe când acestea vor fi deschise. Da, ați auzit bine: nu se știe când vor fi deschise, deci nu au nici un plan în acest sens, nu au nici o idee.

Este însă bine că PNL și USR au știut foarte bine cum să își împartă funcțiile prin ministere și apoi în fiecare județ în parte. Când a fost vorba de cașcavalul public s-au grăbit să emită soluții. Apropo, în interiorul guvernului sau la sediile aglomerate ale partidelor politice nu se ia noul virus? Aveți cumva imunitate, v-ați vaccinat și noi, prostimea, nu știm acest lucru?

Expresia: cine îi vrea proști pe români, a devenit una de legendă. Școala online nu este deloc o școală ci o bătaie în joc în care unii se prefac că muncesc iar ceilalți se prefac că îi plătesc.

Când afli că un ministru al educației, adică Monica Cristina Anisie, nu are nici o ideea despre ce va urma, în condițiile în care ea este cea care ar fi trebuit să ia aceste decizii, te întristezi. Te întrebi uneori dacă ei știu că funcția de ministru implică decizii și responsabilități și nu doar să răspundă la comenzile de partid.

Școala se face pe băncile școlilor în toată Europa. Anglia va redeschide școlile începând cu data de 4 ianuarie o parte iar cealaltă pe 11 ianuarie, în funcție de particularitățile fiecărei provincii în parte.

Continue Reading

EDITORIAL

S-a stabilit: salariul minim va crește cu doar 70 de lei, dar pensiile speciale rămân

Published

on

Raluca Țurcan a anunțat astăzu că salariul minim va crește cu doar 70 de lei ajungând la suma de 2 300 de lei.

Raluca Țurcan, ministrul muncii, se laudă cu această mare reușită pe pagina personală de facebook, deși discutăm de o bătaie de joc la adresa românilor.

În acest timp pensiile speciale se mențin deoarece campania electorală a trecut și nici un politician nu mai este interesat de ele. Au avut grijă PSD, PNL și USR să numească la curtea constituțională oamenii lor care de fiecare dată joacă teatru în aceeași piesă și întorc când este nevoie proiectele de lege aprobate.

Și ce să vedeți: Raluca Țurcan cere solidaritate de la români și cere ca noi să înțelegem că nu sunt bani să creștem salariul minim mai sus de 2 300 de lei. Dar ce să vezi, Țurcan susține aceste afirmații din poziția de ministru cu un salariu de câteva mii de euro, peste care mai primește și de la parlament ceva bani.

Dar de ce nu cere Țurcan solidaritate de la parlamentari și să le impună salarii mai mici? Pentru că totul este o mare vrăjeală… să ceri solidaritate de la câteva mii de euro pentru cei care cu greu trăiesc de pe o zi pe alta, asta este culmea vrăjelii.

Continue Reading

Trending

Un produs RO365.RO