Connect with us

EDITORIAL

de aici a pornit flacăra revoluției – CURIERUL ROMÂNESC

Publicat

on

de aici a pornit flacăra revoluției – CURIERUL ROMÂNESC

Liderul partidului AUR a fost ovaționat la Timișoara de sutele de români adunați să comemoreze victimele revoluției române.

Cei prezenți au pornit în marși cu steaguri tricolore și cântând imnul revoluției române. George Simion a cerut celor prezenți să păstreze un moment de reculegere și s-au aprins lumânări:

„Acum 31 de ani de aici, de la Timișoara, a pornit flacăra revoluției române. Atunci a pornit lupta noastră sfântă pentru libertate și astăzi trebuie să ne luptăm mai aprig decât oricând pentru drepturile noastre.

Peste 1 000 de români au murit atunci străpunți de gloanțe dar nimeni nu a răspuns pentru acest genocid comis împotriva poporului român. Nimeni nu vorbește despre faptul că după moartea lui Ceaușescu, sub conducerea criminalului Ion Iliescu, au murit de zece ori mai mulți români, numai ca acesta să își justifice regimul corupt instaurat.

Justiția nu și-a făcut treaba și nu a găsit pe cei vinovați că au tras în poporul român, iar astăzi dreptatea nu a fost făcută” a declarat George Simion prezenta la eveniment.

Poliția a fost nevoită să îndepărteze și doi dintre revoluționarii lui Ion Iliescu, nemulțumiți de cuvintele spuse de George Simion și veniți să strice evenimentul de comemorare a victimelor celor care în 1989 au căzut străpunși de gloanțe. Când s-a ținut momentul de reculegere cei doi recalcitranți au adresat injurii.

 » sursa: www.curierulromanesc.ro

citește

EDITORIAL

Secția specială trebuie să rămână: este necesar un control asupra abaterilor procurorilor și judecătorilor

Publicat

on

Utilizarea procurorilor și judecătorilor în bătălia politică a devenit o realitate curentă în România. Pare să fie o proastă moștenire a perioadei comuniste, când prin justiție imperiul comunist controla nomenclatura internă. Un procuror sau un judecător poate distruge o viață sau mai multe, însă nimic și nimeni nu îl poate trage la răspundere.

Rolul secției speciale este tocmai de acela de a reduce abaterile și erorile din zona justiției. Principiul separării puterilor în stat implică totuși și controlul puterilor în stat.

Nu se poate să avem procurori care să nu răspundă pentru faptele lor rele, nu putem avea judecători care să dea în continuare sentințe contrare principiilor de drept.

Dar este important ca această secție specială să funcționeze, să fie una reală, să nu devină chiar ea un instrument politic împotriva procurorilor și judecătorilor. Acest lucru ține însă de profesionalismul și seriozitatea celor de acolo, să nu avem doar o simplă mână care spală o altă mână iar românii să rămână cu problemele create.

citește

EDITORIAL

Parlamentarii se vaccinează în al doilea val, înaintea majorității românilor

Publicat

on

Parlamentarii români se vor vaccina în perioada imediat următoare, făcând parte din următorul val în care această procedură se va aplica în România.

Dacă primul val s-a referit la cadrele medicale, la persoanele cu risc ridicat sau cu o expunere mare, în al doilea val au fost incluși parlamentarii români, alături de guvernanți și de președintele țării.

Sunt acești politicieni mai importanți decât majoritatea românilor? Cu siguranță că nu, dar pe lângă pensii speciale acum vor avea și un tratament preferențial în fața bolii.

Administrația parlamentului României a anunțat deja senatorii și deputații despre acest drept și li s-a cerut să precizeze dacă doresc să se vaccineze în valul doi, așa cum li se oferă acest drept.

citește

EDITORIAL

Cuplul PNL-USR a dat comanda: școlile vor rămâne închise. Cine îi vrea proști pe români?

Publicat

on

Noul ministru al învățământului, Monica Cristina Anisie, a făcut marele anunț: școlile vor rămâne închise și nu se știe când acestea vor fi deschise. Da, ați auzit bine: nu se știe când vor fi deschise, deci nu au nici un plan în acest sens, nu au nici o idee.

Este însă bine că PNL și USR au știut foarte bine cum să își împartă funcțiile prin ministere și apoi în fiecare județ în parte. Când a fost vorba de cașcavalul public s-au grăbit să emită soluții. Apropo, în interiorul guvernului sau la sediile aglomerate ale partidelor politice nu se ia noul virus? Aveți cumva imunitate, v-ați vaccinat și noi, prostimea, nu știm acest lucru?

Expresia: cine îi vrea proști pe români, a devenit una de legendă. Școala online nu este deloc o școală ci o bătaie în joc în care unii se prefac că muncesc iar ceilalți se prefac că îi plătesc.

Când afli că un ministru al educației, adică Monica Cristina Anisie, nu are nici o ideea despre ce va urma, în condițiile în care ea este cea care ar fi trebuit să ia aceste decizii, te întristezi. Te întrebi uneori dacă ei știu că funcția de ministru implică decizii și responsabilități și nu doar să răspundă la comenzile de partid.

Școala se face pe băncile școlilor în toată Europa. Anglia va redeschide școlile începând cu data de 4 ianuarie o parte iar cealaltă pe 11 ianuarie, în funcție de particularitățile fiecărei provincii în parte.

citește

Trending

Un produs RO365.RO