Connect with us

ȘTIRI

Fara strangeri de mana la meciurile din Liga I

Published

on

Fara strangeri de mana la meciurile din Liga I

După ce a decis ca partidele de sub egida Federației să se dispute fără spectatori, FRF a transmis astăzi cluburilor noi păsuri pentru împiedicarea transmiteri COVID-19.”Federația Română de Fotbal recomandă evitarea strângerilor de mână înaintea meciurilor din competițiile FRF, în conformitate cu sfaturile oferite de Organizația Mondială a Sănătății pentru a reduce transmiterea COVID-19. Federația Română de Fotbal se aliniază astfel la decizia UEFA care a anunțat că jucătorii nu vor mai da mâna cu adversarii și arbitrii ca parte a protocolului premergător startului partidelor din competițiile UEFA. În plus, FRF solicită ca igienizarea vestiarelor să se facă înainte și după fiecare antrenament sau meci, să se evite interacțiunea cu suporterii pentru autografe sau poze, iar plimbările să se facă doar în aer liber, în spații deschise”.În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fără strângeri de mână la meciurile din Liga I.

 » sursa: www.monitorulsv.ro

Continue Reading

EDITORIAL

Parlamentarii se vaccinează în al doilea val, înaintea majorității românilor

Published

on

Parlamentarii români se vor vaccina în perioada imediat următoare, făcând parte din următorul val în care această procedură se va aplica în România.

Dacă primul val s-a referit la cadrele medicale, la persoanele cu risc ridicat sau cu o expunere mare, în al doilea val au fost incluși parlamentarii români, alături de guvernanți și de președintele țării.

Sunt acești politicieni mai importanți decât majoritatea românilor? Cu siguranță că nu, dar pe lângă pensii speciale acum vor avea și un tratament preferențial în fața bolii.

Administrația parlamentului României a anunțat deja senatorii și deputații despre acest drept și li s-a cerut să precizeze dacă doresc să se vaccineze în valul doi, așa cum li se oferă acest drept.

Continue Reading

ȘTIRI

Președintele A.U.R vorbește despre vaccin la emisiunea Subiectiv: „Încă nu mi s-a câștigat încrederea…”

Published

on

Președintele A.U.R., George Simion invitat la emisiunea Subiectiv, din cadrul postului de televiziune Antena 3, a vorbit despre vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2.

George Simion, întrebat de prezentatorul Răzvan Dumitrescu dacă se va vaccina împotriva virusului, acesta a declarat următoarele: „Încă nu mi s-a câștigat încrederea ca să fiu în primul val de vaccinare. Aștept să văd ce se întâmplă. Vad că în Israel merge bine, în Olanda nu a început, în Romania așa mai cu scârț, dar a început vaccinarea. Vom vedea.”

În ce nu aveți încredere? În autorități sau în serul respectiv?, a întrebat prezentatorul Razvan Dumitrescu?

”În efectele adverse. De obicei un vaccin se testează în 5, 10 ani. Acum s-a făcut totul pe repede înainte. S-ar putea să avem efecte adverse. Eu totodată fac parte dintr-o populație mai puțin afectată de acest virus. Am 34 de ani și sunt cu sănătatea din câte știu bine.”, a completat președintele A.U.R.

Sursă text: Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu

Sursă foto: pagina de Facebook – George Simion

Continue Reading

ȘTIRI

AUR cere deschiderea de urgență a școlilor. Adrian Axinia: este o catastrofă

Published

on

Deputatul AUR de Prahova, Adrian Axinia, cere deschiderea de urgență a școlilor în data de 8 februarie. Acesta consideră că Raed Arafat poartă întreaga răspundere pentru catastrofa sanitară și educațională în care ne aflăm, dar nimeni nu are curajul să îl tragă la răspundere:

„Suntem obligați să deschidem școlile cât mai repede, iar ele se pot deschide chiar și de mâine. Suntem într-o situația catastrofală cu sistemul de învățământ, situație pe care nu am întâlnit-o nici în caz de război.

Data de 8 februarie pentru a duce copiii înapoi pe băncile școlilor este una mai mult decât fezabilă.

Procesul educațional nu se poate desfășura online și acest sistem s-a dovedit un eșec. Nu doar calitatea învățământului are de suferit, dar sute de mii de copii nu au real acces la acest sistem și pentru ei școala nu s-a desfășurat sub nici o formă” declară deputatul AUR pe blogul său de pe curierulromanesc.ro .

Adrian Axinia acuză guvernul PSD-PNL să nu poate să se opună dictaturii impuse de Raed Arafat:

„Nimeni din acest guvern nu își asumă să treacă peste dictatura sanitară indusă de o persoană fără competențe în acest sens și vorbesc acum de Raed Arafat. Patronul sistemului medical românesc, sub a cărui conducere sistemul de ambulanță a fost prăbușit și spitalele au ajuns într-o stare deplorabilă, ține acum pe români în teroare și departe de școală.

Această mascaradă trebuie să se oprească cât mai curând, iar data de 8 februarie nu mai suferă amânare, deși s-ar putea și mai devreme să primim elevii în clase”.

Continue Reading

Trending

Un produs RO365.RO