Autorităţile din Arizona, un stat cheie în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, au certificat luni rezultatul votului, închizând o nouă portiţă juridică pentru preşedintele Donald Trump...
Editorial 29 Septembrie 2020, ora 09:00 Din editia print Marime Font Moldovenii care au creat acest stat au fost convinși că, depărtându-se de Moscova și...
Tratamentul se amână după moartea pacientului. Peste mai puţin de o săptămână vom avea din nou alegeri. Parlamentare. Şi tot în regim de alertă, cu măşti,...
Autoritățile din China au raportat un număr mai mic de cazuri decât cel real, potrivit unor documente confidențiale obținute de CNN. Acestea arată și haosul care...
Statele americane Arizona şi Wisconsin vor valida, luni, victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial desfăşurat în Statele Unite, prin respingerea contestaţiilor formulate de echipa preşedintelui...
Ministerul Afacerilor Interne mulțumește organizatorilor ceremonialului religios desfăşurat cu ocazia hramului mănăstirii ,,Peştera Sfântului Apostol Andrei”, precum și tuturor credincioșilor prezenți, pentru înțelegerea și buna credință...
AUR este un partid creștin, susține artistul Nicolae Voiculeț: „AUR nu are ambiguităţi de doctrină. E făţiş creştin şi răspicat conservator. E ca un spin împotriva...
Acasa › Ştiri › Externe › Premierul Croației a fost testat pozitiv pentru COVID-19 Andrej Plenkovic, premierul Croației, a fost testat pozitiv pentru infecția cu noul...
Mike Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, a avertizat, luni, că omenirea riscă viitoare pandemii dacă suferă de „amnezie” şi nu învaţă din criza...
UPDATE. Ministerul de Externe informează că ministrul Bogdan Aurescu a convocat, în regim de urgenţă, Celula de criză interinstituţională cu privire la incidentul produs la data...
Mama unui adolescent din Florida, împușcat mortal de polițiști, a fost, la rândul ei, rănită într-un incident armat din timpul înmormântării fiului ei. Quasheda Pierce, în...
Se aglomerează trucurile electorale. Culmea, partidele nu sunt capabile să scoată din pălărie nimic nou. În schimb, președintele României recurge la cele mai jenante lucruri de...
Poate că etichetele ideologice nu sunt astăzi considerate importante, dar ele ar putea deveni în viitor pe măsură ce curentul progresist în ascensiune va dori să...
Editorial 27 Octombrie 2020, ora 07:50 Din editia print Marime Font Ambasada Federației Ruse de la Chișinău îndrăznește în mod cinic și perfid, a câta...
Rareș Bogdan a făcut un anunț public important: AUR se află peste pragul electoral și va deveni partid parlamentar. Se întâmplă acest lucru la mai puțin...
Sydney, cel mai mare oraş din Australia, care se confruntă cu o perioadă de caniculă, în care temperatura atinge ziua până la 40°C, a înregistrat noaptea...
Dan Tănasă, candidat AUR-Mureș, neobosit luptător pentru drepturile românilor din Harghita și Covasna, este susținut la alegerile din 6 decembrie de către avocatul Ioan Sabău-Pop, fost...
Curtea Supremă din Pennsylvania a respins sâmbătă o solicitare făcută de Partidul Republican care cerea invalidarea a peste 2,5 milioane de voturi trimise prin poștă la...
Acasa › Ştiri › Externe › O femeie care a avut COVID-19 în timpul sarcinii a născut un bebeluș cu anticorpi O femeie din Singapore, care...
Cel puţin 110 oameni au fost ucişi, sâmbătă, în Nigeria, în timp ce îşi lucrau câmpurile, potrivit unui nou bilanţ al ONU. Acest atac este cel...
Elveţienii au respins duminică o iniţiativă care dorea să impună companiilor obligaţii legale mai stricte în ceea ce privește respectarea drepturilor omului şi a normelor de...
Süddeutsche Zeitung: UE vrea să coopereze cu alianţa „Cinci Ochi” pentru accesarea comunicaţiilor criptate Uniunea Europeană intenţionează să coopereze cu serviciile secrete ale alianţei anglo-saxone „Cinci...
Până astăzi, 28 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 465.982 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 335.764 de pacienți au...
Până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 348.852 de pacienți au...
Patrioți români din secțiile de votare, apărați voturile AUR. Pentru prima dată după 1989 avem ocazia să trimitem în parlament un partid nou, un partid ce...
Locuitorii din orașul Trelleborg din Suedia au văzut cum cerul de deasupra lor devine, în mod straniu, violet. S-a întâmplat la începutul lunii noiembrie, de mai...
Prezentarea succintă a începuturilor tradiţiei biblice româneşti continuă cu o schiţă de portret a iniţiatorului acestei tradiţii, Nicolae Spătarul Milescu. Marele merit de a fi dat...
Doar că această victorie trebuie văzută şi într-un cadru mai larg: ea este o mişcare de recul, balansul unui pendul al votanţilor. Asta este normal într-un...
Numărul de japonezi care se sinucid – fenomen exacerbat de repercusiunile economice și sociale ale măsurilor anti-pandemie – este mult mai mare decât al celor care...
Cinci pacienţi au murit vineri într-un incendiu izbucnit în secţia pentru Covid-19 a unui spital din India, potrivit hotnews.ro. Incendiul s-a produs în cursul dimineții la...
De morţi nu se vorbeşte decât de bine, dar nu trebuie uitat nici răul din ei. Oare care va fi până la urmă desemnată tragedia anului...
Am trăit în ziua de 15 noiembrie 2020 aceleași sentimente înălțătoare ca în anii de Eliberare și Deșteptare Națională 1988-1991. Mulțimile de cetățeni moldoveni, care formau...
De 30 de ani, compatrioții noștri își exersează spiritul critic asupra Parlamentului și asupra parlamentarilor. Tot românul patriot se grăbește să dea vina pe Parlament și...
În cadrul unei dezbateri desfășurate la televiziunea națională, TVR 1, George Simion, copreședintele AUR, a susținut că românii s-au săturat de minciună și de politicienii români:...